ca intr-o tara albastra.

 Cred ca o stiti si voi. E o tara cu copaci îmbracati în fluturi albastri... Cu multe ape de vânturi leganate pe care plutesc corabii ciudate, bineînteles albastre. Pe una dintre corabii capitan este chiar piratul piratilor. Doar un ochi i se vede. Celalalt este acoperit cu o esarfa. Unii spun ca ar fi fost un ochi pierdut într-o lupta. Totusi nu sunt prea sigur. Pe capitan, iubit si respectat în lumea piratilor albastri, îl cheama Azur. Este înalt, subtire si are brate puternice. El este un adevarat artist în mânuirea spadei.

Azur nu a fost dintotdeauna pirat. El se tragea dintr-o familie bogata. Dar pamânturile familiei au fost arse de mai marii stapânirii care nu acceptau decât bogatia princiara. Si astfel, familia lui, cândva bogata, ajunsese foarte saraca. Dupa ce au vândut ce aveau mai de pret s-au mutat într-o cocioaba la marginea orasului Colonia, capitala Tarii Albastre. Aici îsi duceau traiul de azi pe mâine. Mama lui Azur facea curatenie în piata si primea câtiva gologani si câteva legume si fructe usor putrede, dar pe care le curata si astfel îsi putea hrani familia. Tatal, cândva un om voinic, ajunsese atât de slab, încât abia avea putere sa care o roaba de nisip pe santier.

Azur mai avea o sora. Catalina. Ea avea niste ochi albastri ca doua smaralde. Cu cât crestea ,tot mai frumoasa se facea. Parul negru de abanos îi încadra chipul palid. Vestea despre frumusetea ei ajunsese si la portile palatului. Printul Eluard îsi dori sa cunoasca frumoasa fata ce locuia în cocioaba. Asa ca într-o zi îsi lua garda personala, încaleca calul albastru si porni spre periferia orasului. Când se apropie de cocioaba auzi un glas suav fredonând o melodie. În usa cocioabei, o fata cu parul de abanos cosea si cânta o melodie de dor si de jale. Când auzi tropaitul cailor, Catalina se opri din cântat si îsi ridica privirile albastre catre printul care se apropia. Inima printului parca se sfarâma dintr-o data. Se îndragosti de Catalina. El îi spuse :

- Fata draga, vreau sa vii cu mine la palat. Vreau sa îmi cosi niste straie deosebite. Ti le voi plati.

- Domnule – îi spuse fata – nu am nimic împotriva, dar va trebui sa asteptati sa îmi vina parintii de la munca ca sa le spun unde plec.

- Ei, fetito, nu prea am timp. Uite, spune-i baietelului sa le spuna parintilor tai unde ai plecat.

- Azur- îi spuse fetita cu glas soptit fratiorului – eu plec la palat ca sa-i cos printului haine de sarbatoare. Spune-le tu parintilor nostri !

Nici nu termina bine vorbele, când simti o mâna vânjoasa cum o ridica de talie si o aseaza pe saua batuta în aur si argint.

Ajunsa la castel, Catalina fu gazduita într-o camera sidefie dar cu zabrele. Printul spera sa o faca pe Catalina sa se îndragosteasca de el. Dar când vazu ca nu poate sub nicio forma sa o convinga sa fie iubita lui, dadu ordin calaului sa o omoare. Sângele ei se prefacu într-un râu vijelios si albastru, iar apele lui ajunsera pâna în preajma cocioabei. Atunci parintii întelesera nenorocirea si de dorul fiicei lor se prapadira. Azur se jura sa o razbune pe frumoasa lui sora.

Azur învata arta mânuirii spadei, iar mai apoi se angaja pe o corabie de negot. Aici învata cum sa manevreze corabia printre recifi. De câte ori nava lui se întâlnea cu o corabie de pirati, Azur reusea sa îi învinga. Devenise celebru. Piratul cel mai mare în consiliul piratilor, dar care era deja cam batrân, propuse consiliului sa îi trimita o invitatie lui Azur pentru a-i oferi capetenia unui vas. Asa a ajuns Azur capetenie de pirati. Dar gândul lui era sa-si razbune sora si parintii. Si toate navele printului Eluard fura capturate, iar marfa fu împartita saracilor.

Într-una din zile, pe o corabie se îmbarca însusi printul. Nu întelegea de ce doar vasele lui sunt capturate. Spera sa-l întâlneasca pe Azur si sa încerce sa discute cu el. Si chiar se întâlnira. Chiar în punctul unde râul vijelios se varsa în mare.

Azur se întâlni cu printul Eluard chiar pe corabia acestuia.

- De ce îmi capturezi vasele si marfa ? îl întreba printul.

- Pentru ca te urasc. Mi-ai ucis sora. Pe frumoasa Catalina. Acum o sa te ucid si eu pe tine.

Si cu o miscare rapida vântura prin aer spada, iar capul printului i se rostogoli la picioare.

În fine, Azur se simtea liber. Ura îi macinase un ochi. De atâta plâns, ochiul acoperit cu esarfa parea vânat. Acum putea sa îsi arunce esarfa. Ochiul redevenea albastru.

Nu stiu ce s-a mai întâmplat cu Azur, dar stiu ca în Colonia traiau cei mai multi copii cu ochi albastri. Ca fluturii erau albastri. Ca aerul era albastru. Iar râul cel vijelios îsi struni deodata apele albastre naravase.